Cât ești dispus să oferi?

Am simțit  în jur un suflu romantic, iar antenuțele mele m-au atenționat imediat. Mulți dintre voi, prieteni dragi, vecini de blogosferă ați vorbit zilele astea de iubire, de sentimente sau de suflete. Vă cer 8 minute și o secundă (atât durează clipul). Dacă nu le aveți acum, aș prefera să vă întoarceți când veți fi mai liberi, pentru că vreau să urmăriți de la început până la sfârșit povestea. 

Play


Și acum vă întreb.
Cât suntem dispuși să oferim?

Spărgătorii de inimi

Nu există o școală care să predea un asemenea curs. Nu există o carte pe care să o studiezi. Nu sunt scrise nicăieri tehnici de aplicare. Și totuși sunt destui cei care se pricep de minune la asta. O fac natural. Sau parcă s-ar fi antrenat toată viața. Sunt spărgătorii de inimi. 

Cei ce îți rup sufletul și fug cu o bucățică din el. Unii o fac inconștient. Nu realizează răul pe care ți-l provoacă. Alții o fac intenționat. Au văzut că le-a mers o dată sau de două ori, și tot încearcă. Să vadă cât mai ține. Câte inimi distruse își pot trece pe carnețel. Mai e o categorie. Cei ce îți rup inima, dar o rup și pe a lor. Lovitură dublă. Fără să vrea, reușesc să distrugă și să fie distruși. 

Unde au învățat să facă asta? Cine i-a îndrumat? La ce le folosește? Cu ce rămân după?

Lumina

Lumină în case şi în suflete
Paşte Fericit!

Cătălina şi Astrologul

Mă găsiţi astăzi în rol de gazdă. Primitoare şi ospitalieră, ca tot românu'. Am primit o postare, pe care v-o prezint cu drag. E de la o veche prietenă. Mi-a plăcut ce a scris. Si m-am gandit mult la cuvintele ei. Vă invit şi pe voi...

Ma duc de ceva timp la astrolog. De ce?  Ca sa dau vina pe astre cand ceva nu merge ok in viata mea. Si povestindu-i nemultumirile mele astlogului, cum ca n-am relatia perfecta, n-am jobul perfect, ca n-am reusit sa fac pana la varsta asta tot ce mi-am propus s.a.m.d am primit urmatoarea replica: "Esti ceea ce faci si ceea ce gandesti."  Tre sa recunosc ca am digerat ceva timp cuvintele astea.  Cum adica sunt ceea ce fac si ceea ce gandesc? Hmmm!  Continuand discutia mi s-a explicat. 

EA: Cu totii functionam pe baza aleleiasi energii infinite, cu totii ne calauzim dupa aceleasi legi, cu totii suntem asemanatori si cu toate astea atat de diferiti, dar cel mai important este ca noi, cu totii funtionam pe baza aceleiasi forte, a aceleiasi legi universale- LEGEA ATRACTIEI.  De cate ori nu te-ai gandit f tare la un lucru, de cate ori nu ti-ai dorit ca acel lucru sa-l ai si tu sau sa ti se intample si tie si intrun final ti-am luat gandul crezand ca e imposibil??  Asta nu inseamna ca ai ravnit la bunul altcuiva, NU!  

Intre ceea ce gandesti, ceea ce simti si ceea ce se intampla exista intotdeauna o legatura, intotdeauna, fara exceptie.  Atunci cand iti doresti ceva, gandeste-te neincetat la acel lucru, gaseste in tine locul corespunzator sentimentimentului acelui ceva, transforma-l in propria ta realitate si vei avea surpriza sa vezi ca acel lucru va ajunge la tine intrun fel sau altul. Ce vrei cu adevarat?? Trebuie doar sa ceri ceea ce vrei.

EU: Pai si cum e cu lucrurile care nu mi-am dorit sa mi se intample si care cu toate astea mi s-au intamplat? 

EA:"Rezistenta impotriva unui lucru il face sa persiste".  Luptand impotriva a aceea ce nu dorim adaugam energie acelor lucruri si cu toate ca nu ne dorim, ele ni se  intampla. Daca te gandesti: eu nu vreau sa patesc la fel, eu nu vreau sa trec prin asa ceva, eu nu vreau aia, eu nu vreau, eu nu vreau....., nu faci altceva decat sa atragi spre tine acele lucruri, situatii etc. Trebuie sa ne concentram pe ceea ce vrem nu pe ceea ce nu vrem.

Nu suntem aici ca sa facem lumea sa devina exact ceea ce vrem noi, suntem aici pt a crea in jurul nostru lumea pe care ne-o dorim in vreme ce le permitem si altora sa aiba lumea pe care si-o doresc.

EU:  Mi-am piedut mult timp incercand sa schimb oameni din cauza carora credeam ca sunt nefericita si acum realizez ca n-am facut bine deloc.

EA:  Daca ti-ai cunoaste potentialul de a te simti bine, de a fi fericit, nu ai mai cere nimanui sa se schimbe pt ca tu sa te simti bine. Esti singura care iti creezi realitatea.

EU:  Adica scopul meu este acela care spun eu ca este, misiunea mea este aceea pe care mi-o dau eu singura. Viata mea va fi ceea ce eu voi face cu ea.

EA:  Exact!  Daca ai fost creata dupa chipul si asemanarea unei surse creatoare, Dumnezeu, Univers, cum vrei sa-i spui, asta inseamna ca ai potentialul si puterea acelei surse de ati crea propria ta lume cu adevarat. Toata puterea vine dinauntru tau, tzine de tine sa stii cum s-o controlezi si ce sa faci cu ea. Esti energie, vibrezi energie, totul in jurul tau este energie, la nivel planeter, la nivel astral. Gandeste si vibreaza pozitiv si ai sa fii surprinsa de ce vei primi inapoi. Nu trebuie sa vezi toata scara ca sa pasesti prima treapta, paseste pur si simplu si descopera scara in timp ce o urci. N-ai venit aici ca sa-ti spun eu cum va fi viata ta de-acum inainte, ai venit aici ca sa-ti gasesti raspuns la niste intrebari care te vor ajuta sa obtii ceea ce doresti. Tu suferi de "boala" NEMULTUMITULUI, adica nimic din ce ti se intampla nu te multumeste, iar asta nu face altceva decat sa te macine si sa te epuizeze energetic. Fa urmatorul exercitiu: in fiecare dimineatza cnd te trezesti in loc sa te vaiti ca.... n-am aia, n-am aia, n-am ailalta..., multumeste pt tot ceea ce ai, invata sa te bucuri de lucruri marunte, fi multumita cu tine insati si ai a vezi cat de bine o sa te simti.

Si uite asa am plecat de la astrolog cu lectia de viata invatata, cu un milion mai putin in buzunar ci cu speranta ca voi reusi sa pun in practica tot ce mi s-a zis. Daca va regasiti in ceea ce ati citit incercati si voi, poate cine stie, asa o sa reusim sa fim mai buni, mai intelegatori, mai multumiti.

"Şi noi"

Aveam de mult în gând ideea asta, dar postarea Oriandei de săptămâna trecută m-a ajutat să o dezvolt şi să o împart cu voi. M-am bucurat mereu că am o mamă tânără, între noi două fiind doar 20 de ani fără 10 zile. Îmi doream, în adolescenţă, să pot să îi fac o "favoare" asemănătoare viitorului meu copil. (Ştiam încă de pe atunci că vreau doar unul.)  Am greşit cu vreo 5 ani socoteala. Astfel că între mine şi David sunt 25 de ani şi jumătate. 

L-am învăţat încă din primele luni cu vorbe frumoase, drăgăstoase. I-am spus des "Te iubesc", la fel cum remarc că fac din ce în ce mai multe familii tinere. Pe vremea mea, nu se foloseau "cuvinte mari". Părinţii mei, deşi mi-au arătat în fel şi chip, nu mi-au spus prea des expresia magică. De fapt, mi-e greu să număr ocaziile în care să o fi făcut. Nefiind încurajată, nici eu nu îmi amintesc să le fi spus părinţilor mei "Mama, Tata, vă iubesc!". Pentru că nici ei şi nici eu nu am spus-o, nu mi părut nefiresc să ajung la vârsta asta doar demonstrând faptul că ne iubim foarte mult, deşi nu o spunem direct. 

Dacă nu îl aveam pe David şi nu remarcam că simt nevoia să îi spun într-una că îl iubesc mai mult decât orice pe lumea asta, nu mi s-ar fi părut ciudată povestea cu ai mei. David a înţeles repede ce înseamnă şi cum trebuie să te porţi cu cei pe care îi iubeşti, astfel că nu se sfieşte să ne spună foarte des "Te ubesc, mami, tati, mamaie sau tataie". Ce mi-a plăcut foarte tare e că mamaie şi tataie i-au răspuns. Şi tataia te iubeşte. Şi mamaia te iubeşte foarte tare. Până la cer şi înapoi. Şi am stat şi m-am gândit. 

Oare de ce pe vremea generaţiei mele nu se exteriorizau aşa de simplu şi de natural sentimentele? 

De ce mi se pare imposibil să mă aud spunând Te iubesc, mama! sau Te iubesc, tata!, deşi cred că ar însemna pentru ei o bucurie cel puţin la fel de mare ca cea simţită de mine, ca părinte, din guriţa de 4 ani a fiului meu?

Oare cum ar reacţiona? Şi oare cum aş reacţiona eu dacă mi-ar răspunde "Şi noi"?

1 aprilie. Zi de zi.

Nimic nu mai e ce-a fost. 

Nici măcar 1 aprilie. 

Pe vremuri dejucam măcar vreo 3 încercări de păcălire. Reuşeau alte două, maxim. 

Însă azi...subţire. Am primit un link numit andreea-raicu-aleargă-dezbrăcată. L-am deschis. Nu de alta, dar era de la naşu'. O mâţă rânjită mă anunţa că e 1 aprilie şi mă invita să mă întorc la muncă. 

Citesc că Mutu nu joacă cu Austria, că îl doare picioru'. Atâta pagubă! 

Ziariștii nu se opresc aici. 

Pun știrea pe seama zilei de 1 aprilie. Cică ar fi o păcăleală! Caterincă de la FRF. Nu ține.

 Mi-aș dori să mă păcălească cineva că am piedut meciul. Că am pierdut calificarea. Să mă bucur apoi că am câștigat cu 2-0. Și că au marcat Nicu și Bănel. Chiar și așa, tot am pierdut calificarea. 

Și atunci, de că să mă mai păcăliți?

1 aprilie nu mai e ce-a fost. 1 aprilie e în fiecare zi. Mai bine mă uit la tenis.