Aveam de mult în gând ideea asta, dar postarea Oriandei de săptămâna trecută m-a ajutat să o dezvolt şi să o împart cu voi. M-am bucurat mereu că am o mamă tânără, între noi două fiind doar 20 de ani fără 10 zile. Îmi doream, în adolescenţă, să pot să îi fac o "favoare" asemănătoare viitorului meu copil. (Ştiam încă de pe atunci că vreau doar unul.) Am greşit cu vreo 5 ani socoteala. Astfel că între mine şi David sunt 25 de ani şi jumătate.
L-am învăţat încă din primele luni cu vorbe frumoase, drăgăstoase. I-am spus des "Te iubesc", la fel cum remarc că fac din ce în ce mai multe familii tinere. Pe vremea mea, nu se foloseau "cuvinte mari". Părinţii mei, deşi mi-au arătat în fel şi chip, nu mi-au spus prea des expresia magică. De fapt, mi-e greu să număr ocaziile în care să o fi făcut. Nefiind încurajată, nici eu nu îmi amintesc să le fi spus părinţilor mei "Mama, Tata, vă iubesc!". Pentru că nici ei şi nici eu nu am spus-o, nu mi părut nefiresc să ajung la vârsta asta doar demonstrând faptul că ne iubim foarte mult, deşi nu o spunem direct.
Dacă nu îl aveam pe David şi nu remarcam că simt nevoia să îi spun într-una că îl iubesc mai mult decât orice pe lumea asta, nu mi s-ar fi părut ciudată povestea cu ai mei. David a înţeles repede ce înseamnă şi cum trebuie să te porţi cu cei pe care îi iubeşti, astfel că nu se sfieşte să ne spună foarte des "Te ubesc, mami, tati, mamaie sau tataie". Ce mi-a plăcut foarte tare e că mamaie şi tataie i-au răspuns. Şi tataia te iubeşte. Şi mamaia te iubeşte foarte tare. Până la cer şi înapoi. Şi am stat şi m-am gândit.
Oare de ce pe vremea generaţiei mele nu se exteriorizau aşa de simplu şi de natural sentimentele?
De ce mi se pare imposibil să mă aud spunând Te iubesc, mama! sau Te iubesc, tata!, deşi cred că ar însemna pentru ei o bucurie cel puţin la fel de mare ca cea simţită de mine, ca părinte, din guriţa de 4 ani a fiului meu?
Oare cum ar reacţiona? Şi oare cum aş reacţiona eu dacă mi-ar răspunde "Şi noi"?
DI, eu spun sa incerci si-apoi sa ne povestesti!
RăspundețiȘtergereSi ( acum sa nu ma spui nimanui - ramane intre noi )un "te iubesc" timid, zboara direct la inima, in punctul ei cel mai sensibil, si face minuni!
Si, cred ca fiecare dintre noi doreste macar o data in viata sa ia parte unei minuni - fie martor ( si mai bine decat prima varianta ) sa fie infaptuitor!
Si e simplu! Gandeste-te! E simplu! Spui " te iubesc mama!" si gata!
Inima ei va prinde aripi ... si nu va rezista sa nu zambeasca de fericire, iar mama ta ... prinsa in fericirea propriei sale inimioare, iti va raspunde cu aceeasi iubire!
Poti sa rezisti, oare ?!
Te pup!
Di, ce postare frumoasa! Nu stiam ca ai un baietel, sa iti traiasca si sa te faca mereu fericita! L-ai nascut la o varsta numai buna ca sa ma exprim asa, asta e parerea mea! Si noi ne dorim extrem de mult unul, dar numai Dumnezeu decide venirea lui pe lume.
RăspundețiȘtergereCa sa revin la subiect, sa stii ca m-am regasit si eu in cuvintele tale! Nici mama nu mi-a zis te iubesc pana acum putin timp in urma si nu o sa inteleg niciodata de ce.
Eu am un catel si m-am atasat atat de mult de el incat in fiecare zi ii urlu la ureche dragostea mea :), daramite propriului tau copilas,cum sa nu ii spui?? Pur si simplu nu am inteles si nici nu voi putea, chestia asta. Si am mai auzit spunandu-se vorbe de genul sa ii spui te iubesc copilului tau doar in somn, atunci cand doarme. O tampenie mai mare ca asta nu mi-a fost dat sa aud. De ce sa nu iti marturisesti sentimentele cu voce tare fata de propriul tau copil?
Si uite asa, aceste doua cuvintele magice nu au existat la noi in casa, ca sa nu mai zic ca de la tatal meu nu le-am auzit chiar niciodata! Si ar fi fost frumos!
Va pup dulce pe amandoi si poate ne arati si noua poze cu puiutul tau!
De ceva vreme, imi pun si eu aceleasi intrebari. Eu am fost crescuta de o mama ca tine, cu "te iubesc" la tot pasul, cu sentimente vorbite. Si asa mi se pare normal sa se intample. Cand l-am cunoscut pe Raul, am inteles ca se poate si altfel. La el in familie nu se spune "te iubesc", nu se prea vorbeste despre simtiri, asa ca lui i-a fost destul de greu sa isi exteriorizeze sentimentele, iar mie si mai greu sa il inteleg de ce nu o face.
RăspundețiȘtergerePupici!
Orianda, draga mea, îţi mulţumesc pentru încurajări. Şi pentru că ai fost "fitilul" postării mele. Promit să povestesc!
RăspundețiȘtergereDiana, sora mea de suferinţă, sper să îţi calc pe urme. Cât de curând.
RăspundețiȘtergereCât despre David, da, e o minunăţie de 4 ani şi fix 2 luni astăzi. Am pus o postare aici in februarie. "4 ani cu fiul meu".
Te pup şi îţi doresc tot binele din lume.
Irina, probabil că ţine de familie, de tradiţie, de felul în care au fost crescuţi la rândul lor, părinţii noştri. Ce cred cu siguranţă, e că "Niciodată nu e prea târziu". Te îmbrăţişez cu drag!!!!
RăspundețiȘtergereSuperbă postare. Sunt încântat atunci când descopăr astfel de rânduri scrise cu sufletul...
RăspundețiȘtergereCu sufletul, chiar aşa. Mulţumesc, Cristi!
RăspundețiȘtergereIar iti simt scrierea...cred ca asta e de bine, nu?
RăspundețiȘtergereDraga mea, Alejandra! Te-ai întors cu sentimente şi simţiri proaspete! Ştii tu ce zici! Pup!
RăspundețiȘtergereNu se zice cä fiecare Generation sau Epocä are Tabus ale ei ? Ca noroc Omul este o Fiintä curioasä si inväatä cite o datä din Greselile lui.
RăspundețiȘtergereSi in Punctul acesta am invätat un pic. Si la mine esste tot asa ca si la tine.
Prin Copii nostri si elgätura noasträ sentimentalä mai intensivä isi dä drumul si Genartiunea din inaintea noasträ.
Fazit: incä nu s-a pierdut totul , mai avem sperantä ( nu stiu dacä se potriveste , ca am luat 1/1 din Limba mea )
Salutäri jacktel