Pe vremuri obişnuiam să măsor timpul cu alte instrumente. Foloseam zilele, orele, minutele şi...de cele mai multe ori, clipele. Mi se părea că timpul trecea aşa de greu...Nu se mai făcea odată 5 ca să ies afară...Nu se mai termina odată şcoala ca să merg cu fetele la film, nici ora de semiotică de la facultate ca să mă întâlnesc cu tânărul pretendent.
De ce aşteptam cu atâta nerăbdare să treacă timpul?
Unde mă grăbeam?
Spre ziua de azi în care nu fac altceva decât să număr săptămânile?!
Asta e noua mea unealtă de măsurat.
Privesc neputincioasă cum trec săptămânile, cum se adună şi duc cu ele încă un an şi încă unul.
De ce ne grăbim aşa?