Aşteptând singur

Dacă cineva mi-ar fi spus că la Viena, la ceas de seară, mă aşteaptă un copac frumos, singur sub un cer plin de nori compacţi, prin care greu, dar foarte greu răzbat nişte raze strălucitoare, m-aş fi dus mai devreme. Nu ştiam că îl fac să mă aştepte. Ştia el oare, atunci când am ajuns, în dreptul lui, că pe mine mă aştepta? Sigur că ştia, se întrebase doar ce mă întârziase atâta. A fost un moment în care ne-am privit, a fost scurt şi totuşi suficient. Ne-am dat seama că a doua oară nu va mai fi la fel. Îi vor lipsi diverse: ori vreo creangă...şi atunci nu va mai fi coroana aşa de perfectă, ori razele de soare nu vor mai străpunge norii...şi el va rămâne în beznă şi nu l-aş mai observa, ori în jur, ar creşte alţi copaci, identici, şi nu l-aş mai recunoaşte. TU ai şti ce să faci dacă, undeva, cineva singur te aşteaptă?