luni, 16 februarie 2009

Mi-am luat insulă. Sau nu.

Una mare. Să-mi ajungă. Nu mai vroiam să văd cartiere rezidenţiale. Şi nici bănci. Sau farmacii. Nici maşini multe. Aşa că mi-am luat insulă. Una măricică. Aşa, ca să am loc. Nu mai vroiam să o văd pe vecina. Şi nici pe doamna de la pâine. Morocănoasă mereu. Şi mi-am luat insulă. Una mică. Cât să încap. Ca să văd doar apa. Să simt nisipul cald. Să adulmec adierea vântului. Şi să văd vapoare mari, cu pânze. Cea mai mică. Să stau doar pe-o parte. Să fac un pas şi să se termine. Nu mi-am luat. Nu mai aveau.

Publicat de la

5 comentarii:

  1. AlejaS16 februarie 2009 la 12:50

    Insula!Vreau si eu. Sa fie numai a mea, sa nu aiba insulite vecine, sa nu aiba cai de comunicare cu exteriorul, sa nu aiba acoperire pentru mobile. Si mai ce? Ah, mi-ai dat de gandit...

    RăspundețiȘtergere
  2. Lavinia Ștefan-Filip16 februarie 2009 la 12:58

    Imi pare rau, di, iubita mea, ce se terminara si n-apucasi si tu, ca meritai... Uite, stiu niste baieti... mai rai, asa... sa rezolvam cu tanti morocanoasa de la piine - sa nu te mai streseze si-aia!
    Daca vrei, te invit pe insula mea, doar stii ca sint o milionara excentrica! Poate am si-o insula, nu doar o casa cu piscina! Si ia-o si pe AlejaS! Promit ca nici nu va bag in seama, daca vreti liniste :)))
    Superba piesa si yeeeees! e cap-coada! :)))

    RăspundețiȘtergere
  3. klingonian16 februarie 2009 la 15:42

    Ehhh,vise!!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. anca pospai18 februarie 2009 la 22:21

    femeie draga, ce mai faci?

    RăspundețiȘtergere
  5. anca pospai18 februarie 2009 la 22:58

    Asa de mult mi-as dori acum sa am macar o bucatica din insula mea...sa plec si sa ma intorc cu sufletul, cu mintea...cu copilul meu..in toate momentele de rascruce. Mi-e tare dor de MOMENTELE NOASTE...atunci cand simteam ca cerul este in palmele mele...iar pamantul nu il mai aveam sub picioare cateva momente. Tu stii despre ce vorbesc. Avem atatea amintiri dragi. ...Sunt foarte singura acum, printre oamenii noi pe care ii vad zi de zi, comunic greu cu ei in adancul meu...Ce straina ma simt de toate cate mi s-au intamplat, parca e viata altcuiva, cineva pe care nici n-o cunosc bine...Am trait atatea lucruri, am cunoscut atatia oameni in anii astia...unii mi sunt dragi ca sufletul...as vrea sa ii am cu mine, pe insula mea. Dar nu cred ca se poate. Nu acum. Dar cine stie. Dumnezeu a fost asa de bun cu mine...o sa mai vin aici. Promit. Pentru ca imi face bine. Poate data viitoare o sa insulita plina. pupici cat sa va ajunga pana data ma intorc.

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)