Pe vremuri obişnuiam să măsor timpul cu alte instrumente. Foloseam zilele, orele, minutele şi...de cele mai multe ori, clipele. Mi se părea că timpul trecea aşa de greu...Nu se mai făcea odată 5 ca să ies afară...Nu se mai termina odată şcoala ca să merg cu fetele la film, nici ora de semiotică de la facultate ca să mă întâlnesc cu tânărul pretendent. De ce aşteptam cu atâta nerăbdare să treacă timpul?
Unde mă grăbeam?
Spre ziua de azi în care nu fac altceva decât să număr săptămânile?!
Asta e noua mea unealtă de măsurat.
Privesc neputincioasă cum trec săptămânile, cum se adună şi duc cu ele încă un an şi încă unul.
De ce ne grăbim aşa?
pe masura ce avansam in viata lupta noastra cu timpul devine tot mai acerba ... dupa cum ziceai am inceput sa numaram minutele pana cand suna clopotelul sau se termina ora de matematica sau nu stiu ce, mult mai tarziu asteptam sa treca orele pana sa ne intalnim cu prietenii , asteptam sa treaca zilele ca sa vina weekend-ul sa scapam de servici si stresul cotidian, asteptam sa treca sapatamanile ca sa vina odata concediul si spre final asteptam sa treca luna in asteptarea unei pensii amarate ... doar ca uitam "importantul" ... timpul ce trece nu se mai intoarce :(
RăspundețiȘtergerestiu ca sunt foarte tarnar, dar mai stiu ca am pierdut mult timp pretios pe care nu il voi mai putea recupera ... timp in care puteam sa le spun prietenilor ce mult inseamna pt mine (dar din pacate unii din ei au plecat de mult spre alte orizonturi :( )
Ar fi ideal daca am face ceva si nu am astepta doar trecerea apasatoare a timpului care odata trecut nu mai revine :(
Un prieten bun, cu doar câţiva ani mai matur decât mine, mi-a zis după ce a citit...Ehee, Di, şi să vezi ce vine de acum încolo! Nu cred că vreau să număr lunile şi în niciun caz anii. Vreau să ne mai bucurăm mai mult de timpul care trece. Exact cum ai zis, Răzvan...timpul odată trecut, nu mai revine. Măcar să-l preţuim mai bine, să nu îl irosim.
RăspundețiȘtergereDia, eu cred ca tu ai nevoie de un concediu superb de la un serviciu de lux, si de-asta numeri saptaminile - si pina la concediu, si pina la serviciu :)))
RăspundețiȘtergereAuzi, da' pina la o vizita pe la mine cind incepi sa numeri saptaminile? ia spune tu lu' prietena ta :))
Pupici cu fluturasi:)))))
Am un serviciu de cafea din porţelan de la răposata mamaie în a cărei casă (renovată) locuiesc. E de lux, pe bune. Scrie ceva cu germania pe spatele ceşcutelor. Dacă ies în curte la primăvară, e ca şi cum voi avea un concediu superb în vasta curte de la serviciul de lux (de cafea).
RăspundețiȘtergerePăstrez fluturaşii şi zic că număr doar zilele, nu săptămânile.
Pentru ca ne e teama de timpul care trece...Si atunci ne grabim ca sa-l traversam mai repede,poate asa dispare si teama
RăspundețiȘtergereŞi o să ne oprim? Se va sfârşi teama undeva?
RăspundețiȘtergereDi,
RăspundețiȘtergereSi inca suntem tineri... Sa vezi mai incolo. Auzi, pe tine seara nu te inteapa genunchii?
Daca gasesti un serviciu de lux, mai ia si pe altii... Si cum zicea Donkey in Shrek: "PICK ME! PICK ME!" :)
Grav e, Marian, că mă doare şi spatele când îl iau pe David în braţe. (Da' nu mai spune la nimeni - Doamne, şi nici n-am făcut 30)
RăspundețiȘtergereAre Lavi un articol aici: http://laviniastefan.blogspot.com/2009/01/port-corset.html. Eu chiar sper ca asta sa fie explicatia, altfel pic in depresie urat de tot, nu mai am timp cam demult si nu cred ca e o dovada de neorganizare si nici de... maturitate.
RăspundețiȘtergerecre'ca toti astia care ziceti ca "vai, timpul pierdut nu se mai intoarce bla bla bli..." sunteti niste pesimisti melancolici, da?? eu abia astept sa ajung la 84 de ani. Cam atit
RăspundețiȘtergereAcritura ce esti. Şi atunci o să îmi placă cum gândeşti!
RăspundețiȘtergere